Pomorie — anticul Anchialos: 2500 de ani de istorie lângă saline

Orașul actual Pomorie este situat pe o peninsulă îngustă și stâncoasă cu același nume, care pătrunde 3,5 km în Marea Neagră, pe țărmul nord-vestic al Golfului Burgas (42°33′ lat. N, 27°39′ long. E). Dinspre sud, est și nord-est orașul este înconjurat de mare, dinspre nord — de Lacul Sărat, iar doar dinspre vest-nord-vest un istm îngust, adesea inundat de mare, îl leagă de întinsul câmp al Pomoriei. De-a lungul mileniilor terenul s-a schimbat, iar odată cu el și amplasarea așezării.

La 20 km spre sud se află Burgas, la 18 km spre nord — Nesebăr; între aceste două orașe se desfășoară istoria modernă a Pomoriei. În Antichitate și în Evul Mediu rivalii săi au fost Nesebăr și, respectiv, Sozopol. Până la 14 august 1934 orașul a purtat numele său antic Anchialos, când, printr-un ordin ministerial special, a fost redenumit Pomorie.

Cronologie

„Orășelul apolloniaților”

Dintre toate așezările de pe litoralul vestic al Mării Negre, Anchialos pare a-și păzi cel mai gelos tainele trecutului. Autorii antici, tradițional zgârciți în privința ținuturilor din jurul Pontului de Vest, multă vreme nu au acordat atenție acestui oraș. Abia geograful roman Strabon (63 î.Hr. – 19 d.Hr.) rupe tăcerea, pentru a nota că „apoi, după Mesambria, urmează Anchialos, orășel [полихнион] al apolloniaților”.

Toți cercetătorii interpretează acest scurt text astfel: Anchialos a fost întemeiat ca o colonie a Apolloniei (Sozopol), pentru a-i asigura stăpânirea deplină asupra Golfului Burgas și a teritoriului adiacent, pentru a controla salinele și a o apăra de influența vecinei Mesambria (Nesebăr).

Acceptând fără rezerve această mărturie, cercetătorii moderni au fost nevoiți să caute o dată plauzibilă pentru întemeierea „orășelului apolloniaților”. Atunci când Strabon își scria „Geografia” (în jurul anului 7 î.Hr.), Apollonia era deja considerabil decăzută și nu mai putea întemeia colonii. De aceea s-a căutat, firesc, o dată mai timpurie — secolul V sau IV î.Hr., perioada maximei sale înfloriri. Astfel, Anchialos a intrat în știință ca un satelit în sistemul coloniilor grecești, a cărui orbită cuprindea întregul litoral al Mării Negre.

Multă vreme această afirmație nu a fost decât o ipoteză seducătoare, folosită în diferite grade de admiratorii moderni ai anticei Apollonii — timp de decenii, vechiul oraș a tăcut și nu a confirmat prin nimic o existență atât de timpurie.

Placa de la Histria

În 1960, în timpul săpăturilor din anticul oraș Histria (pe țărmul românesc, aproape de gurile Dunării), a fost descoperită o mare placă de marmură pe care, în patruzeci de rânduri, s-a păstrat un decret al Adunării Poporului din Apollonia. Din acest document extrem de interesant reiese că în secolul II î.Hr. — cel mai târziu la mijlocul secolului — Anchialos era un loc puternic fortificat („phrourion”) cu ziduri de cetate, cucerit de vecina Mesambria. Navarhul (amiralul) Hegesagoras, fiul lui Monimos, trimis de Histria, atacă și, în timpul luptei, distruge zidurile cetății Anchialos, readucând-o în mâinile apolloniaților.

Astfel, mărturia lui Strabon se confirmă într-un anumit sens: poziția favorabilă a Anchialosului pe țărmul nordic al Golfului Burgas îi conferă o asemenea importanță, încât Mesambria și Apollonia și-l dispută cu armele. Este greu de spus mai exact în ce consta această importanță — după cum arată istoria Apolloniei, în epoca elenistică ea nu mai juca marele rol pe care îl avusese în secolele V–IV.

Sarea din numele orașului

Cercetătorii moderni indică în repetate rânduri extracția sării drept motiv al interesului Apolloniei sau al Mesambriei față de Anchialos. Pe extracția sării se bazează de obicei și explicația numelui: din grecescul „anchi-” — aproape, și „als-” — sare, adică „așezare situată aproape de locul unde se extrage sarea” — „Saline”, „Sărături”, „Solnic”. Este neglijată posibilitatea „așezare aproape de mare”, de la rar folositul în poezie „als-” — mare. Tocmai de acolo vine, în 1934, noul nume — Pomorie.

Curios este că știința nu dispune de nicio mărturie privind extracția sării la Anchialos până în Evul Mediu. Dacă cea mai mare valoare a așezării ar fi fost într-adevăr sarea, acest lucru cu greu ar fi trecut neobservat de autorii antici — așa cum se întâmplă mai târziu, în Evul Mediu. Astăzi vechea tradiție trăiește în Muzeul Sării și în salinele de unde provine și luga din Marea Neagră.

Salinele și orașul Anchialos, 1907 (domeniu public)

Unde se afla cea mai veche așezare?

Urme ale celei mai vechi cetăți a Anchialosului nu au fost descoperite până acum. Tradiția populară și cercetările arheologice arată că rămășițe ale unei așezări vechi se găsesc la începutul câmpului Pomoriei, în afara peninsulei, în locul numit Paleokastro (din grecescul „palaios” — vechi, antic, și „kastro(n)” — cetate), unde astăzi se află un cartier al orașului. Observațiile îndelungate și săpăturile efectuate începând din 1966 nu arată însă acolo o așezare din această epocă timpurie — vestigiile provin dintr-o perioadă mult mai târzie, când aceste locuri intrau în hotarele Imperiului Roman.

Nici materialul arheologic sărac nu aduce mai multă claritate. Descoperiri timpurii au fost făcute în locuri diferite și cu prilejuri diferite: în cadrul cercetărilor subacvatice din golful aflat în fața orașului de astăzi au fost găsite ancore de piatră din a doua jumătate a mileniului II î.Hr., tije de piatră și de plumb provenind de la ancore folosite în navigație de la sfârșitul secolului VII până la sfârșitul mileniului I î.Hr., amfore din secolele IV–III î.Hr. și altele.

Nu este clară nici soarta așezării în tumultuosul secol I î.Hr., când litoralul este cuprins de campaniile comandanților romani Marcus Lucullus (iarna anului 72/71 î.Hr., când Apollonia este cucerită, incendiată și jefuită), Caius Antonius Hybrida (62/61 î.Hr.) și Marcus Licinius Crassus (29/28 î.Hr.), după care litoralul trece definitiv sub stăpânire romană.

Zidul de apărare, distrus în războiul dintre Mesambria și Apollonia, a fost refăcut. Când, în anul 9 d.Hr., în drum spre exilul său la Tomis (astăzi Constanța), Ovidiu — unul dintre cei trei mari poeți ai „Epocii de aur a poeziei romane“ — trece cu corabia pe lângă Anchialos, el îl consemnează ca pe o așezare cu zid de apărare. Este limpede că „orășelul“ a continuat să fie una dintre așezările importante ale litoralului vest-pontic.

Un oraș tracic cu nume grecesc

În primele decenii ale secolului I d.Hr., Anchialos este centru de strategie — fapt atestat de mai multe inscripții, care pune într-o altă lumină istoria sa timpurie. Sistemul strategiilor a fost probabil introdus în administrația Traciei încă din epoca elenistică, iar la mijlocul și în a doua jumătate a secolului I î.Hr. el există cu certitudine. Când romanii transformă Tracia în provincie, aceasta este împărțită în aproximativ 50 de strategii.

Cucerirea Traciei în sine a fost un proces îndelungat și anevoios. Ultimul regat tracic independent își păstrează independența într-o alianță de prietenie cu Roma, ca stat vasal. În această ultimă perioadă (11 î.Hr. – 45 d.Hr.) el cuprinde un teritoriu întins — de la Marea Marmara, de-a lungul Mariței, până la Struma și, pe țărmul Mării Negre, până la Dunăre — și păstrează vechea împărțire în strategii, în hotarele cărora intră și orașele de la Marea Neagră.

Din această perioadă datează informația despre un strateg al Anchialosului pe nume Apollonios, fiul lui Eptaikent, cunoscut dintr-o serie de inscripții descoperite chiar la Anchialos, precum și în locuri mai apropiate sau mai îndepărtate. El este originar din vechiul oraș tracic Bizye (astăzi Vize, nu departe de Edirne) — capitala ultimei dinastii tracice, a lui Rhoemetalces I. A adoptat numele grecesc Apollonios, însă tatăl său a păstrat numele tracic Eptaikentos; soția sa poartă de asemenea un nume grecesc — Leonto, dar tatăl ei are numele tracic Aulodzenes, o familie cunoscută și dintr-o altă inscripție de la Anchialos. De aceea se poate presupune că fiul tracului din Bizye a devenit ginerele familiei anchialene Aulodzenes și a fost astfel acceptat ca strateg al regiunii Anchialos.

Alegerea Anchialosului ca centru de strategie în regatul tracic pare la prima vedere ciudată — un oraș grecesc, după cum spune Strabon, să fie reședința unui guvernator tracic de regiune. Un alt astfel de caz nu este cunoscut în statul tracic. Evident, Anchialos a fost un sprijin pentru conducătorii traci datorită elementului tracic însemnat din interiorul său.

Populația tracică rămâne o trăsătură distinctivă a orașului și mai târziu, când acesta este deja roman — istoricul protobizantin Procopius (secolul VI) subliniază în mod expres: „Traci locuiesc un oraș de pe țărmul Pontului Euxin, cu numele Anchialos.“ Numeroasele movile tracice aflate în imediata apropiere a orașului vechi, pe teritoriul necropolei urbane, nu lasă nicio îndoială cu privire la apartenența tracică a populației. Sub mantaua unei astfel de movile se află și celebrul mormânt de la Pomorie — de fapt un heroon tracic dintr-o perioadă mai târzie.

Din vremea strategului Apollonios sau puțin mai târziu datează trei movile funerare tracice, cercetate arheologic în al treilea sfert al secolului trecut, cu daruri funerare deosebit de bogate. Într-una dintre ele a fost descoperită înmormântarea unei trace înstărite, cu numeroase podoabe de aur; pe una dintre ele este gravat numele său — Leseskepra. Obiectele de cult care o însoțesc în lumea de dincolo arată că în rândul aristocrației tracice din Anchialos s-au păstrat vechile tradiții tracice.

Devine astfel limpede că Anchialos a avut o altă origine — o așezare tracică, inclusă probabil mai târziu în teritoriul Apolloniei. Despre caracterul său tracic vorbește și o altă explicație a numelui: de la tracicul (sau pre-grecescul-tracic) „Ahelon“, de la „ahel“ — apă, așa cum era denumit și râul Aheloi din apropiere, nume modificat ulterior prin apropierea de grecescul Anchialos. Cum arăta organizarea așezării în această perioadă timpurie se poate deocamdată doar bănui — rămâne să așteptăm noi descoperiri.

Ulpia Anchialos — cel mai mare port roman al Traciei

Locul orașului — reședința lui Apollonios — nu este încă cunoscut. În anul 45, romanii pun capăt independenței regatului tracic și îl transformă în provincie, condusă de un guvernator roman. Aristocrația tracică se adaptează și este atrasă în administrarea atât a provinciei, cât și a așezării. Devenit autonom, Anchialos este proclamat oraș în timpul împăratului Traian (98–117) împreună cu alte patru vechi așezări tracice — Serdica (Sofia), Pautalia (Kiustendil), Nicopolis ad Nestum (în apropiere de Goțe Delcev) și Topiros (astăzi în ruine, lângă gura râului Mesta). Actul lui Traian legitimează un proces conturat încă din epoca anterioară. Noile orașe primesc dreptul și obligația de a purta numele gentilic al împăratului — Ulpia.

Orașul primește organizarea celorlalte orașe vest-pontice: toți cetățenii liberi fac parte din Adunarea Poporului (Demos), care alege Consiliul conducător (Bule). Anchialos primește și un teritoriu propriu, care, după împăratul Hadrian, se învecinează la vest cu teritoriul Augustei Traiana (Stara Zagora) și ajunge până la râul Tundja, la nord — cu Mesambria, iar la sud — până la malul sudic al actualului Lac Burgas, de unde începe teritoriul Deultumului (astăzi Debelt). Acest teritoriu întins îl deosebește pe Anchialos de celelalte orașe de la Marea Neagră, ale căror pământuri se reduc în epoca romană.

După ce a fost declarat oraș, Anchialos a fost construit pe larg, asemenea celorlalte orașe romane, după așa-numitul sistem hipodamic. Coloana vertebrală a planului urbanistic o formează cele două străzi principale — „cardo maximus” (nord–sud) și „decumanus maximus” (est–vest), paralel cu ele trecând străzile mai înguste.

Anchialos romanul se afla la începutul câmpiei de astăzi a Pomoriei, în afara peninsulei, la circa 3 km vest-nord-vest de centrul orașului modern, în zona Paleokastro. Săpăturile și cercetările geofizice arată că orașul ocupa un spațiu mărginit la est și la nord de Lacul Sărat, la vest — aproximativ până la intersecția dintre șoselele Pomorie – Sunny Beach și Burgas – Sunny Beach, iar la sud — de linia dintre mănăstirea „Sf. Gheorghe” și mare. Anchialos se întindea pe peste 120 de hectare — cel mai mare oraș ca suprafață din perioada romană din Tracia antică.

Orașul era înconjurat de un zid de cetate solid, cu porți la cele patru capete ale celor două străzi principale. Judecând după o emisiune de monede, deasupra porții dinspre port se înălța o statuie a zeului mării, Poseidon — în picioare, cu un trident într-o mână și un hipocamp (ființă mitică — jumătate cal, jumătate pește) în cealaltă: așa-numitul Poseidon Propylaios, protectorul porților. Apa venea de departe — de la izvoarele de lângă satul Rudnik de astăzi — printr-un apeduct zidit.

În afara zidurilor se afla necropola. Deocamdată, ea poate fi urmărită cel mai bine spre nord-vest și vest, pe platoul înalt, unde se găsesc și numeroasele movile tracice — mărturie a participării active a tracilor înstăriți la viața politică, economică și culturală a orașului. Urme ale unor movile funerare mult aplatizate de arături se văd și la nord de Paleokastro, lângă șoseaua spre Sunny Beach.

Anchialos era împodobit cu statui ale unor divinități și ale unor împărați divinizați — după monede se presupune existența unor statui ale lui Poseidon, Hades-Sarapis și Concordia. Orașul a ridicat și statui ale împăraților Caracalla și Alexandru Sever, probabil în cinstea vizitelor acestora.

În secolele II–III, Anchialos cunoaște o mare prosperitate — datorită portului său comod și poziției sale la răscrucea drumurilor care legau Tracia de Moesia de-a lungul coastei și interiorul cu marea. Portul său a fost cel mai mare punct de import-export al provinciei Tracia și aproviziona trupele romane în timpul campaniilor transbalcanice spre est ale lui Traian. Importanța sa a fost subliniată în repetate rânduri și pe monedele orașului.

O înflorire deosebită atinge orașul sub dinastia Severilor. Probabil în cinstea vizitei împăratului Septimius Severus (în jurul anilor 209–211) au fost organizate serbări, consemnate pe câteva emisiuni de monede ca „Severia Nymphia” — jocuri sportive după modelul celebrelor Jocuri Pitice de la Delfi. Ele se repetă periodic și probabil continuă până în vremea împăratului Gordian al III-lea (238–244). Desfășurarea lor presupune și existența unui stadion, a cărui descoperire urmează abia de acum înainte.

Numele „Nymphia” nu este întâmplător — el vine de la marea cinstire de care se bucurau la Anchialos nimfele, personificări ale izvoarelor, pădurilor și munților. Erau venerate Cele Trei Nimfe, ocrotitoare ale izvoarelor minerale. În teritoriul Anchialosului intrau celebrele în antichitate Aquae Calidae (astăzi Băile minerale din Burgas), numite atunci și Băile de la Anchialos; se pare că sanctuarul Celor Trei Nimfe se afla chiar lângă băi. Un loc important în ocupațiile locuitorilor îl aveau agricultura și viticultura — încă de pe atunci locuitorii Anchialosului erau renumiți ca buni viticultori și vinificatori, faimă care îi însoțește până astăzi.

Goți, avari și împărați

Viața liniștită a orașului continuă până la mijlocul secolului al III-lea. De atunci înainte, la sud de Dunăre încep să treacă mase mari de goți, sarmați și carpi. În anul 250, goții trec prin Tracia și asediază Philippopolis (Plovdiv); în 254 și 255, goți, carpi și burgunzi trec din nou la sud de Haemus; în 257–258, tervingii și carpii coboară pe mare de-a lungul țărmului vestic al Mării Negre și ajung până în Asia Mică. Potrivit unei mărturii, goții atacă Anchialos — probabil în anul 270 — și „îl cuceresc repede”. Ei rămân aici „multe zile și se bucură de băile cu apă caldă, care se află la a douăsprezecea bornă miliară de orașul Anchialos și țâșnesc din adâncurile izvorului lor de foc”.

Soarta exactă a Anchialosului din acea vreme nu este cunoscută, însă aproape 30 de ani de incursiuni ale popoarelor nordice în Moesia și Tracia duc la mari schimbări economice, politice și culturale, care își găsesc expresia în reformele împăratului Dioclețian. Există o mărturie potrivit căreia Dioclețian vizitează Anchialos și rămâne aici între 28 și 30 octombrie 294.

Odată cu reformele lui Dioclețian și ale lui Constantin cel Mare, Anchialos intră în noua provincie Haemimontus, cu oraș principal Adrianopol (astăzi Edirne), în care joacă un rol însemnat. După mutarea capitalei la Constantinopol, orașul devine important pentru aprovizionarea acesteia cu alimente și ocupă un loc de bază în luptele Imperiului Roman de Răsărit cu popoarele din nord. Secolele V și VI reprezintă un șir de evenimente care nu ocolesc Anchialosul:

• 476 — conducătorul goților, Teodoric, pornește de la Marcianopolis, trece prin Haemus (Munții Balcani) și Anchialos și se îndreaptă spre Adrianopol.
• 513–515 — înaltul comandant bizantin Vitalian Tracul se răscoală împotriva împăratului Anastasie, supune pentru scurt timp litoralul Mării Negre și cucerește Odessos (Varna) și Anchialos. La acțiunile împotriva Constantinopolului participă circa 200 de corăbii din porturile Odessos, Anchialos și Sozopol. Răscoala continuă până în 515, când Vitalian, înfrânt, se retrage la Anchialos.
• 584 — în timpul marii invazii a avarilor și slavilor sunt cucerite multe orașe din interiorul peninsulei, printre ele și Anchialos. Zidurile cetății sunt distruse, orașul și împrejurimile sale sunt devastate. Haganul avar Baian poruncește însă să nu fie dărâmate zidurile Băilor de la Anchialos și transformă Anchialosul în reședința sa pentru câteva luni. Aici încheie o nouă pace cu împăratul bizantin, în schimbul unui tribut de 100 000 de monede de aur.
• 585 — comandantul bizantin Comentiolus adună la Anchialos o armată și formează trei detașamente pentru războiul împotriva avarilor și slavilor.
• 591 — împăratul Mauriciu se pregătește de campanie, ajunge la Anchialos și petrece aici circa 15 zile.

Anchialos între Bulgaria și Bizanț

După crearea statului bulgar în anul 681, rolul Anchialos ca centru intermediar în relațiile dintre Bizanț și Bulgaria crește:

• Anul 708 — împăratul Iustinian al II-lea încalcă pacea încheiată cu trei ani mai devreme cu hanul Tervel și pornește pe uscat și pe mare împotriva tânărului stat bulgar. Ajunge la Anchialos, ancorează flota, iar cavaleria își instalează tabăra pe câmpie. Bulgarii atacă și îi zdrobesc pe bizantini. Împăratul se ascunde în spatele zidurilor cetății, iar după trei zile taie tendoanele cailor săi și pleacă în secret cu corabia spre Constantinopol.
• 30 iunie 763 — în fața zidurilor Anchialos, trupele bulgare conduse de hanul Teleț suferă o înfrângere; împăratul Constantin al V-lea Copronim sărbătorește victoria cu un mare triumf.
• 21 iunie 766 — același Constantin al V-lea organizează o nouă campanie și trimite spre Anchialos 2600 de corăbii militare grele (chelandii) cu o armată uriașă. În timpul ancorării izbucnește o furtună, o mare parte dintre corăbii se scufundă, iar majoritatea soldaților se îneacă. Pe 17 iulie, împăratul este nevoit să se întoarcă în capitală. Descoperirea rămășițelor acestei uriașe flotile este o tentație pentru orice arheolog subacvatic.
• Mai 783 — împărăteasa bizantină Irina, tutoarea minorului Constantin al VI-lea, traversează în mod demonstrativ Tracia și reconstruiește orașul Anchialos, distrus în luptele anterioare.
• Anul 812 — pentru prima dată, Anchialos, împreună cu celelalte orașe de pe litoralul sudic al Mării Negre, trece în mâini bulgare, sub hanul Krum. Probabil atunci primește numele protobulgar Tuthon, care însă nu reușește să se impună. Krum colonizează în oraș o masă însemnată de slavi și protobulgari. Bizanțul recucerește această parte a litoralului în anul 864.
• 20 august 917 — marea bătălie dintre bulgari, conduși de țarul Simeon, și bizantinii comandantului suprem Leon Focas, pe câmpia din fața Anchialos. Bizantinii suferă o înfrângere catastrofală, iar însuși comandantul abia reușește să se salveze în spatele zidurilor cetății Nesebăr.

Aceste evenimente arată marea importanță a cetății Anchialos pentru supremația la Marea Neagră și în interiorul țării în Evul Mediu timpuriu (secolele VII–X).

După anul 971, când Bulgaria este cucerită de Bizanț, Anchialos devine din nou bizantin. Timp de două secole orașul rămâne posesiune bizantină, iar importanța sa ca mare centru portuar crește. După eliberarea Bulgariei, orașul continuă să fie un „măr al discordiei”, însă importanța sa cedează treptat în fața vecinului Nesebăr. Schimbarea permanentă a stăpânilor — orașul trecând temporar când într-o mână, când în alta — se reflectă nefavorabil asupra situației sale economice. În octombrie 1366, Anchialos, ca și celelalte orașe de pe litoralul vestic al Mării Negre, ajunge în mâinile cavalerilor venețieni ai lui Amedeo al VI-lea de Savoia, aliați ai Bizanțului slăbit.

Pentru a se afla în centrul acestor conflicte permanente, Anchialos a fost puternic fortificat. Unde se afla orașul medieval? Există presupunerea că a fost mutat la capătul peninsulei, acolo unde se află astăzi Pomorie, în timpul măsurilor de fortificare luate de Irina în anul 783. Observațiile de până acum însă nu confirmă acest lucru — probabil că așezarea s-a mutat pe peninsulă cel mai devreme după secolul al XII-lea. Urme ale acestui nou Anchialos există deocamdată doar în partea de est a peninsulei: rămășițe de ziduri de cetate din secolele XIII–XIV, sub așa-numitele Stânci Iavorovi.

Ultimul refugiu al Bizanțului

Astfel, orașele de la Marea Neagră, situate la sud de Haemus, ajung să vadă prima apariție a cuceritorilor otomani în octombrie 1396. Timp de o jumătate de secol, Anchialos trece când în mâini bizantine, când în mâini turcești, până când, în 1453, odată cu cucerirea Constantinopolului, intră definitiv sub stăpânire otomană.

Orașul devine centrul unei cazale (plasă) cu trei nahii — Anchialos, Sozopol și Ahtopol — și se transformă în cel mai mare centru administrativ din sud-estul Bulgariei. În aceste granițe, împreună cu ținutul Karnobat, Anchialos devine și centrul unei mari eparhii a Patriarhiei de Constantinopol. Importanța sa ca centru economic, administrativ și cultural rămâne neschimbată până la începutul secolului al XIX-lea.

După căderea Constantinopolului, Anchialos devine ultimul refugiu al mai multor reprezentanți ai aristocrației bizantine — familiile Paleolog, Dukas, Cantacuzino, Chrysoverghi, Vatatzes și altele. Unii dintre ei, precum Mihail Cantacuzino, joacă un rol important în înflorirea economică și culturală a orașului de la Marea Neagră.

Sursă: pomorietown.wordpress.com

• Despre
• Ultimele Postari

Luga.bg

Luga.bg - Натурална лечебна козметика с черноморска (медицинска) луга и кал

Ultimele postari ale lui Luga.bg (vezi toate)

• Salinele din Burgas — sarea vieții: cum să faceți băi cu luga - 11 ianuarie 2026
• Grudimir Grudev în „Minunea sănătății”: produsele cu luga din Marea Neagră și nămol ANCHIALO - 13 iunie 2022
• Uleiurile și gelurile de masaj ANCHIALO cu luga din Marea Neagră: tot ce trebuie să știți - 22 septembrie 2021